In iulie in cadrul “Internship 2.0” am avut ocazia sa iau un interviu lui Marius Pahomi.
La intrebarea “Cum vedeti piata de social media din România din punctul de vedere al ofertantilor, al bugetelor şi al “obligativitătii” companiilor de a fi în social media?”
Marius a raspuns:
Din punct de vedere al ofertanţilor, internetul este o piata globală: avem acces şi folosim atât platforme internaţionale consacrate şi adoptate pe scară largă (WordPress, Facebook, Twitter, YouTube, Flikr, etc) cât şi câteva produse locale de succes (Neogen, Trilulilu, etc).
Avem probabil zeci de mii, poate sute de mii de bloguri active însă dintre acestea doar o foarte mică parte au o audienţă suficient de mare încât să fie interesante pentru advertiseri. Iar dintre acestea foarte puţine au un nivel calitativ suficient de bun încât branduri în a căror imagine s-au investit sute de milioane să se poată asocia cu ele şi cu conţinutul lor.
Bugetele sunt extrem de mici pe această zonă însă proporţionale cu efortul investit de autorii blogurilor respective în produsul lor: foarte puţini sunt bloggeri profesionişti care tratează la modul serios ceea ce fac şi care îşi propun să trăiască în viitorul apropiat din produsul lor.
Din punct de vedere al obligativităţii companiilor de a fi în social media: paradoxul este că ele sunt prezente fie că vor, fie că nu vor. Fiind parte din viaţa noastră, experienţele noastre plăcute sau neplăcute cu ele sunt împărtăşite cu toţi cei care suntem în contact, cu atât mai mult prin intermediul social media.
Aşadar a fi sau nu prezent în social media nu este o opţiune. Adevărata opţiune a companiilor este dacă consideră sau nu necesar să intervină în acest spaţiu public pentru a dialoga.
Intradevar, adevarata optiune este daca considera sau nu necesar sa intervina in acest spatiu pentru a dialoga. Iar majoritatea intervin doar atunci cand sunt nevoite (cazul diverta) si mult prea tarziu pentru a mai salva imaginea companiei.
